Copilul asimileaza mai tarziu deprinderi legate de statul sezut, mers, etc.
Refuza sa stea la olita
Au un limbaj greu de descifrat
Mai tarziu, aceste intarzieri care nu au intotdeauna legatura cu dispraxia, se materializeaza in:
Dificultati in legarea sireturilor, inchiderea unui fermoar sau a nasturilor etc.
Dificultati in utilizare anumitor ustensile: foarfece, tacamuri etc.
Probleme de concentrare
Tendinta de a se lovi des, de a cadea, de a scapa lucruri din mana
Aceste dificultati conduc la reactii emotionale precum:
Ezitare fata de lucrurile noi
Evitarea practicarii oricarui sport
Ostiliate fata de scris sau citit
Lipsa de reactie, etc.
Dispraxia nu este o bola care are leac, este o afectiune ce poate fi controlata si ale carei efecte pot fi diminuate in timp.
Terapia aplicata variaza in functie de nevoile celui mic:
Terapie ocupationala - specialistul in aceasta metoda obesrva care sunt nevoile pacientului si ce dificultati intampina in activitatea cotidiana, terapia bazandu-se pe dezvoltarea competentelor care pun probleme.
Terapie lingvistica/ logopedia - ajuta la imbunatatirea comunicarii a micului pacient cu pesoanele din jur.
Terapie motorie senzoriala - include activitati ce vizeaza imbunatatirea limbajului si a competentelor vizuale, de miscare si auditive.
Terapia prin joaca - Specialistii in domeniu recomanda utilizarea jocurilor active ca parte de baza a terapiei pentru ameliorarea dispraxiei.